Istoric
Primăria Săcueni
Orașul Săcueni este așezat în partea sudică a Văii Ierului. Așezarea geografic ă avatajoasă , la limita dealurilor și mlaștinilor au făcut posibile că încă din vremurile cele mai vechi sș se formeze ca așezare umană. Cercetările arheologice au scos la suprafață o așezare cu ceramică pictată și morminte la ferma Horo, care atestă prezența culturilor neolitice a culturilor Crișurilor și al culturii Tisza.La sfârșitul neoloticului în zona Săcuienului și al înprejurimilor au locuit populații agricultori. În această perioadă s-au descoperit unelte de piatră slefuită, unelte de cupru și fragmente de ceramică. Urmele epocii bronzului mai precis cultura din Otomai au ieșit la ivială în mai multe puncte ale localității.În locul numit Cetatea Boilor o insulă înconjurată de apele și mlaștinile Ierului s-a descoperit o așezare fortificată, valuri de pământ.
Din perioada 1400-1450 î.e.n. s-au descoperit morminte incinerare, urme de case, diferite fragmente de ceramică și în anumite locuri bogate depozite de unelte de bronzi.Izolat s-au descoperit și podoabe de aur care atestă istorie zbuciumată al comunității locale. Epoca fierului este evidențiată în zonă printr-un mormânt celtic, care este unu dintre cele mai vechi morminte de acset gen de pe teritoriul României. Descoperirile argheologice păstrează urmele popoarelor migratoare: a sarmațienilor, gepizilor, hunilor și slavilor. S-au descoperit morminte acvare din sec. Al VII-lea în mai multe puncte ale localității.Influența fiecărei culturi este prezentă înformarea localității și al vieții populației autoctone. Treptat s-a format viața economică a comunității locale. Între secolele IX –X zona devine locul de așezare ale triburilor maghiare în special ale secuilor încredințați cu apărarea hotarelor. Secuii așezați încă în vermea regelui Ștefan I. Au asigurat apărarea granițelor statului maghiar, prima atestare documentară este din 1217 din Paragraful 323 al registrului din Oradea. Primii locuitori al localității, secuii aveau sarcina de a apăra drumul comrecial Nord-Sud și totodată aveau și dreptul de vamă. La sfârșitul sec. Al XIII-lea Săcueniul a intrat ca donație regală în proprietatea Gutchelezilor totodată pierzând derptul de vamă. Invazia tătarilor din 1241 a distrus localitatea. La sfârșitul secolului al XIII-lea domeniul a fost stăpânit de Gutchelezi dintre care probabil că Dorogi Peter a fost primul care a construit primul castel în locul actualului liceului. În anul 1399 regele Sigismund donează domeniul Săcuenului familiei Zolyomi din Albiș. Din această perioadă localitatea Săcieni devine centrul economic al domeniului Zolyomi. În 1460 familia obține dreptul de a construi cetate. În secolele următoare fortificația ridicată pe o insulă a Ierului va juca un rol important în istoria principatului Transilvaniei. Războiul țărănesc condus de Dozsa Gyorgy din 1514 va afecta și Orașul Săcueni: este distrusă biserica gotică construită în 1470, castelul nobiliar, sunt uciși mai mulți membrii al familiei Zolyomi.
În secolul al XVI-lea rolulpolitica al familie Zolyomi , principii Bethlen Gabor , i Rakoczi Gyorgy întărecsc privilegiile familiei. În anul 1634 Zolyomi David cade în disgrația principelui și Rakoczi Gyorgy confiscă domeniul de Săcueni inclizând în domeniile Principelui Transilvaniei.
După căderea cetății Oradiei (1660) cetatea Săcueni devine bastionul vestic al principatului Transilvaniei. În timpul ostilităților împotriva turcilor cetatea suferă mai multe asedii, dar niciodată nu a fost cucerită. Împejurimile au fost devastate de nemunărate ori. Conform punctului 6 al tratatului de pace încheiat în 1664 înter turci și austrieci cetatea Săcueni terbuie distrusă, ceea ce se realizează la începutul anului 1665.Până în 1685 Săcuienul era sub administrație Transilvană, după care a intrat sub administrație regală. În a doua jumnătate a sec al XVII-lea datorită a războaielor turca-austriece și a problemelor economică-socială populația locală participă la mai multe revolte sociale.
Domeniul Săcueni a revenit principelui II Rakoczi Ferenc. În consecință toată Valea Ierului s-a alăturat luptei de eliberare condusă de principele. După înfrângerea luptei de eliberare stăpânii domeniului au devenit austrieci: J. Dietrichstein, consilier imperial a cărei fiu J. Dietrichstein Junior a înălțat în stil barok biserica romano-catolică și aripa sudică al castelului din localitate între anii 1750-1760.
Din 1830 domeniul intră în posesia grofilor Stubenberg care dezvoltă în continuare viața economică a localității.
În timpul revoluției maghiare din 1848 Orașul Săcueni joacă un rol important în desfășurarea evenimentelor, încă în vara anului 1849 se formează unități ale armatei revoluționare. Este de remarcat că în noiembrie anului 1843 a fost prezent în localitate și poetul revoluționar Petofi Sandor.
În a doua jumătate a sec. Al. XX-lea Orașul Săcueni devine un important centrui economic al producției agricole. Principalele produse cereale, animale de tăiat, produse lactate, vinuri și pește. Totodată se intensifică și prezența capitalului industrial concretizat prin înființarea în anul 1872 al Băncii de Credit de pe Valea Ierului. Construirea căii ferate între 1855-1877 realizarea sistemului de învățământ și a instituțiilor culturale.
Ca urmare a tratatelor de opace în urma primului război mondial granița de stat a fost trasat la vest de localitate teritoriul orașului revenind României, fapt consimțit și în urma tratatelor de pace la al II-lea război mondial.
Înter anii 1950-1962 se organizează Coperativa Agricolă de Producței pe suprafețele confiscate în uram reformei agricole din 1945. CAP-ul administrează 3500 de hectare iar IAS-ul peste 4000 de hectare. În anii industrializării forțate din perioada socialismului s-au înființat la Săcueni: Fabrică de mobilă, Fabrică de încălțăminte, Fabrică de piese de schimb auto care după 1990 și-au închis porțile.
După revoluția din 1989 suprafețele agricole au fost retrocedate vechilor proprietari. Proprietarii cultivă terenurile individual sau grupați în asociații agricole.
În 23.febr.2004 localitatea a recăpătat titlul de oraș. S-a redeschis punctul de trecere al frontierei Săcueni– Letavertes…